Deschiderea noului an școlar 2018-2019

DISCURS

           Stimați invitați, dragi elevi şi părinţi, stimaţi colegi! Salut cu bucurie prezenţa tuturor la acest ceas de sărbătoare! Salut fericită şi încrezătoare pe boboci în ceea ce va fi, sperăm, a doua lor familie: şcoala. Adresez cu bucurie un bine aţi revenit celorlalţi elevi după o vacanţă destul de scurtă dar binemeritată,  în care suntem siguri că v-aţi încărcat bateriile şi sunteţi gata de startul noului an şcolar. Venim după un an scolar 2017-2018, cu bune şi rele, dar un an bun, pe ansamblu, dacă ne gândim la rezultatele obţinute la toate activităţile şcolare şi extracurriculare. Doresc aici să amintesc despre implicarea liceului nostru în proiecte de voluntariat, cultural artistice, educaționale, dar cel mai important proiectul de mobilități Erasmus+, prin care elevii noștri au realizat stagii de practică în Cipru și Spania  dovedind, în mod clar, că tot ce au învățat la Liceul Tehnologic Târgu Ocna corespunde celor mai înalte  standarde europene.Vă asigur că aprecierile din partea oficialilor de acolo nu au întârziat să apară și nu au fost puține.

Acum 100 de ani, generația Marii Uniri și-a avut idealul său național și a știut să-l împlinească, mulți români făcând jertfa supremă pe câmpurile de luptă ale Marelui Război. Generațiile tinere trebuie să învețe cum trebuie cinstită memoria înaintașilor si care sunt realizările durabile împlinite pentru a nu uita jertfa acestora.

Aşadar, iată-ne la un nou început în care ne recompunem, ne redescoperim, ne replicăm gândurile pozitive. Visăm şi ne facem planuri fezabile pentru realizarea lor. Fie ca în noul an să luăm cu noi cele bune şi să le multiplicăm; să eludăm, să uităm cele rele şi să avem în faţă esenţialul: copiii – ca cea mai importantă investiţie a noastră – părinţi, profesori, autorităţi. În ce ne priveşte, vă asigur pe toţi de alocarea necondiţionată a tuturor resurselor de competenţe, experienţe şi energii de care dispune echipa managerială .

Stimaţi părinţi! Cu toţii cunoaştem realităţile economico-sociale ale zonei. Din păcate copiii noştri migrează şi vor continua să migreze pe urmele fluxurilor de capital, în zone care să le ofere şanse de realizare socio-profesională. Fiţi aproape de copii, zi de zi, îndemnându-i să-şi desăvârşească educaţia şi formarea. Numai astfel vor merge cu capul sus în lume şi nu considerate ca persoane de mâna a doua aşa cum, din păcate, în mod eronat am fost etichetați.

Dragi elevi! Nu există construcţie mai importantă a omului decât aceea a propriei personalităţi. Învăţaţi! Acum, aceasta nu implică neapărat taxe, nu vă costă în mod direct bani. Doar prin carte veţi obţine controlul propriului drum în viaţă. Dar, ca orice construcţie – ştim de la miticul Manole – şi aceasta necesită jertfă si sacrificiu: timp, efort, răbdare, respect, perseverenţă. Aşadar, respectaţi-vă şi iubiţi-vă mai întâi pe voi înşivă şi apoi pe cel de alături ca pe voi înşivă!

Dragi colegi! Cea mai mare satisfacţie a profesorului este să se vadă depăşit de propriul elev. Dar aceasta nu ca urmare a unei autosuficienţe sau coborâri de standarde. Să păstrăm vie flacăra cunoaşterii! Să facem din elevii noştri “nu vase pe care să le umplem, ci torţe care să ardă”. Să descoperim aptitudini, să formăm competenţe şi să deschidem drumuri copiilor noştri! Ştim bine că respectul nu se cere, ci se câştigă în timp. Nepărăsind standardele fixate anterior, cu siguranţă ne vom bucura de respectul părinţilor, al copiilor, al comunităţii locale în general. Sus să avem inimile! Aşadar dragoste şi conştiinţă.

Tuturor vă doresc un an şcolar plin de realizări, sănătate, spor la toate, aşa încât peste un an, când, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom fi iarăşi într-un astfel de moment, să fim cu toţii mult mai bogaţi din punct de vedere cultural, spiritual şi, de ce nu, material.

Director, profesor inginer Oprea Gabriela

 

 

 

 

7 iulie 2018 -PROIECTUL „112-EDUCAȚIE ȘI PREVENIRE”

    În baza protocolului de colaborare cu Asociația „Sfântul Nicolae cel Milostiv” din Iași ș S.N.P..A.P. Tg.Ocna , la Liceul Tehnologic din Târgu Ocna s-a desfășurat proiectul „112-EDUCAȚIE ȘI PREVENIRE”.
    Elevii din cadrul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare au desfășurat activități de informare cu privire la modalitatea de a nu deveni victimă sau agresor, un comportament corect în caz de incendii sau cutremure și apelarea corectă în caz de urgență AUU-112.
   Elevii Liceului Tehnologic au fost foarte interesați de toate activitățile desfășurate punând întrebări și fiind foarte atenți la toate explicațiile.
Mai trebuie precizat faptul că acest proiect se desfășoară în fiecare an începând cu anul școlar 2012-2013.

http://europracticantitgocna.simplesite.com/

 

 

EUROPRACTICANȚI PE PIAȚA MUNCII /”EUROTRAINEES ON THE LABOUR MARKET”

PROIECT Erasmus+ 2017-1-RO01-KA102-036528

EUROPRACTICANȚI PE PIAȚA MUNCII” /”EUROTRAINEES ON THE LABOUR MARKET”

Beneficiar: LICEUL TEHNOLOGIC Tîrgu Ocna, Bacău

 

Perioadă implementare 15-10-2017 – 14-09-2018, 12 luni

„EUROPRACTICANȚI PE PIAȚA MUNCII” este un proiect de mobilitate VET cu perioadă de implementare 2017-2018, beneficiar Liceul Tehnologic Tîrgu Ocna.

 

     Scopul proiectului: creșterea calității formării profesionale a elevilor și profesorilor Liceului Tehnologic Tîrgu Ocna, prin stagii de practică, job-shadowing și vizite de lucru în parteneriat European, pentru creșterea șanselor de inserție a elevilor pe piața muncii în țară sau în străinătate.

Detalii pe site-ul proiectului:

http://europracticantitgocna.simplesite.com/

Primele aprecieri din partea personalului și a turiștilor de la St. George, Paphos au început să apară. Este dovada clară că cea ce au învățat la Liceul Tehnologic Târgu Ocna corespunde standardelor europene, iar noi profesorii suntem foarte mândri de ei.

Tombs of the Kings

Mise-en-place realizat de practicanții Liceului Tehnologic Târgu Ocna în practică la St. George Hotel Paphos, Cipru

Preparate montate de practicanții Liceului Tehnologic Târgu Ocna aflați în practică la St. George Hotel Paphos, Cipru

Europracticanții Liceului Tehnologic Târgu Ocna în practică la St. George Hotel Paphos, Cipru

Bucătarii Liceului Tehnologic Târgu Ocna în practică

Felicitari elevilor si profesorilor de la Liceul Tehnologic Tg.Ocna pentru toate cunoștințele și deprinderile pe care le-ați împărtășit în schimbul de experiență din Cipru.Vă așteptăm cu drag ìn România. Nota 10

Mobilitate staff, job-shadowing în cadrul programului ” Europracticanți pe piața muncii/Eurotrainees on the labour market”

Aprecieri ale activităților desfășurate de elevii Liceului Tehnologic TgOcna în stagiul de practică în Cipru , ca parte a proiectului Erasmus+ – Europracticanți pe piața muncii :

PLAN MANAGERIAL

LICEUL TEHNOLOGIC DIN TG.OCNA

COMISIA PENTRU EVALUARE SI ASIGURAREA CALITATII

AN SCOLAR 2017- 2018

COORDONATOR COMISIE- PROF. VULTUR BOGDANA

 

 

 

PLAN MANAGERIAL

 

 

 

OBIECTIVE

 

  1. Formarea şi dezvoltarea unei culturi a calitatii educaţiei la nivelul intregului personal al scolii, elevi, parinti, agenti economici
  2. Îmbunătăţirea procesului educaţional prin activităţi specifice de asigurare a calităţii
  3. Monitorizarea şi evaluarea implementarii instrumenteleor de asigurarea a calitatii, elaborarea de planuri de îmbunătăţire

Indicator de performanţă

80% din personalul angajat, elevi, părinţi, agenţi economici sa,  sa aiba o cultură a calităţii educaţiei din unitatea şcolară şi să se implice activ  pentru obţinerea ei.

 

 

NR. CRT. OBIECTIVE ACTIVITĂŢI RESPONSABIL TERMENE INDICATORI DE REALIZARE / DOVEZI
1.  

Formarea şi dezvoltarea  unei culturi a calitatii

 

 

educaţiei la nivelul intregului personal al scolii, elevi, parinti, agenti economici

Constituirea Comisiei de Evaluare  si Asigurare   a Calitatii , la nivelul  scolii si crearea unei retele eficiente pentru asigurarea calitatii      Directorul 18.09.2017 Aprobarea  membrilor CEAC,de catre Consililul de administratie

Decizia de numire

Documentarea membrilor CEAC  cu privire la :

-noile acte normative privind asigurarea calitatii in invatamantul preuniversitar;

-manualul de autoevaluare a calitatii –

-manualul  de evaluare externa-

-modalitati de lucru

-standarde de acreditare si de calitate

coordonator CEAC;

secretar CEAC

 

02.10.2017 Completarea avizierului CEAC cu noile acte normative

 

Consultarea si aplicarea prevederilor din  Manualul calitatii Responsabil  CEAC

Membri CEAC

An şcolar 2017-2018 Manualul calităţii
Elaborarea unor noi proceduri de lucru si revizuirea celor existente Responsabil  CEAC

Responsabilii comisiilor metodice,

Şefii de Catedre

An şcolar 2017-2018 Proceduri aprobate de CP şi CA

 

Actualizarea continutului mapelor de lucru, utilizate  ca documente  de baza in procesul de evaluare, la nivel de:

-directori;

-CEAC;

-responsabili de comisii metodice si comisii de lucru;

– cadre didactice;

– compartimente funcţionale

Membrii CEAC 20.12.2017 fise de verificare a portofoliilor profesorilor,

responsabililor de comisii

 

Diseminarea  noilor acte normative  referitoare la implementarea calitatii, a ra-poartelor CEAC si a documentelor elabo-rate de CEAC, intregului personal al scolii, elevilor  si parintilor. Coordonator CEAC

Membri CEAC

An şcolar 2017-2018 Procese vervale
2. Îmbunătăţirea procesului educaţional prin activităţi specifice de asigurare a calităţii

 

 

Elaborarea documentelor  programatice  la nivelul comisiilor metodice, comisiilor de lucru, compartimentelor

 

Responsabili comisii, catedre

 

02.10.2017

 

Documente de planificare

Intocmirea si afisarea graficelor de asistenta la ore Coordonator CEAC 09.10.2017 Grafic de asistenţă
Observarea lectiilor si completarea fiselor de observare Echipa deobservatori(membri CEAC) An şcolar 2017-2018 Fişe de observare a lecţiilor
Punerea la dispoziţia personalului didactic a unei documentaţii actualizate privind asigurarea calităţii în unitatea  de învăţământ

Implementarea procedurilor de asigurarea calitatii şi a planurilor de îmbunătăţire

 

Directorul

Comisia de asigurare a calităţii

An şcolar 2017-2018 Manualul calităţii

RAEI 2017-2018

Planul de îmbunãtăţire 2017-2018

Proceduri de lucru

3. Monitorizarea  calitatii  procesului educaţional Monitorizarea portofoliilor  catedrelor, cadrelor didactice (disciplina  si dirigentie) şi a portofoliilor  elevilor Membrii CEAC An şcolar 2017-2018 Fişe de monitorizare
Monitorizare frecventei elevilor şi aplicarea sancţiunilor conform ROI Profesorii diriginţi An şcolar 2017-2018 Fişe de monitorizare
Monitorizarea progresului scolar Echipa managerială An şcolar 2017-2018 Fişe de monitorizare
Completarea formularelor de monitorizare internă privind implementarea principiilor calităţii   Responsabil CEAC An şcolar 2017-2018 Formulare de monitorizare internă
Monitorizarea  aplicării procedurilor operationale existente Coordonatorul pentru proiecte si programe

Comisia de asigurarea a calităţii

An şcolar 2017-2018 Fişe de monitorizare

 

Informări periodice în Consiliul de administraţie şi în Consiliile profesorale, cu privire la acţiunile CEAC

 

 

Coordonator CEAC Lunar Procese verbale ale CA şi CP
4. Evaluarea  calităţii procesului instructiv – educativ  

 

Întocmirea raportului de autoevaluare la nivelul fiecărei catedre/ compartiment

Verificarea gradului de îndeplinire a indicatorilor de performanţă în conformitate cu descriptorii fin standardelor de acreditare şi a standerdelor de referinţă

Responsabilii comisiilor metodice,

Şefii de catedre

Semestrial Rapoarte de autoevaluare
Elaborarea planurilor  de îmbunătăţire la nivelul fiecărei catedre/ compartiment Responsabilii comisiilor metodice,

Şefii de catedre

Semestrial Planuri de îmbunătăţire
Întocmirea raportului  procesului de autoevaluare şi a RAEI Directorul

Comisia de asigurarea a calităţii

 

Sept.2017 RAEI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COMISII DE LUCRU

COMISII DE LUCRU- LICEUL TEHNOLOGIC TG.OCNA

AN ȘCOLAR 2018- 2019

COORDONATOR DE PROGRAME ŞI PROIECTE EDUCATIVE– Resp.prof. Damian Diana

COMISIA DE CULTURĂ TEHNICĂ– Resp.prof.Tănasă Simina

COMISIA DE CULTURĂ GENERALĂ– Resp.prof. Onofrei  Ana-Maria

COMISIA DE EVALUARE ȘI ASIGURARE A CALITĂŢII– Resp.prof. Vultur Bogdana

COMISIA PENTRU CURRICULUM– Resp.prof. Gălăoan Valentina

COMISIA PENTRU PREVENIREA ABSENTEISMULUI ȘI COMISIA PENTRU COMBATEREA VIOLENŢEI–                      Resp.prof. Mocanu Viorica

COMISIA PENTRU NOTARE RITMICĂ– Resp.prof. Ghiuș Loredana

COMISIA PENTRU SSM ŞI PSI– Resp. prof. Ghiuș Loredana

COMITETUL DE PĂRINŢI– Resp.prof. Onofrei  Ana-Maria

COMISIA DIRIGINȚILOR– Resp.prof. Musat Diana(consilier școlar)

COMISIA PENTRU PERFECȚIONARE– Resp.prof. Apostu Loredana

COMISIA PENTRU ACORDAREA BURSELOR– Resp.prof. Iordan Antonela

1 DECEMBRIE 1918 – SUNT ROMÂN DEPLIN!

PROIECT EDUCAŢIONAL

1 DECEMBRIE 1918

SUNT ROMÂN DEPLIN!

Argument:

Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia din 9 aprilie 1918 şi Bucovina din 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjuctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa. Fiinţa noastră este încărcată de sacrificiul depus de strămoşii noştri pentru a-şi apăra ţara. Noi suntem datori ţării în care ne-am născut şi este timpul să învăţăm să o preţuim la adevărata ei valoare.

Scopul:

  • dezvoltarea şi consolidarea sentimentului patriotic,
  • îmbogăţirea cunoştinţelor istorice,
  • conştientizarea importanţei Marii Uniri care a fost şi rămâne o pagină sublimă a istoriei naţionale,
  • stimularea cretivităţii elevilor prin participarea la ateliere de lucru pe teme istorice.

Obiective:

  • să cunoască importanţa istorică a zilei de 1 decembrie,
  • să lectureze texte care oglindesc acest mare eveniment,
  • să creeze cărţi de identitate a poporului român pe care să le personalizeze,
  • să amenajeze sălile de clasă împodobindu-le cu simboluri naţionale şi alte materiale specifice zilei naţionale,
  • să asculte cântece patriotice,
  • să poarte costumul naţional,
  • să se implice în activităţi la nivelul comunităţii,
  • să conştientizeze apartenenţa la naţiunea română,
  • să aprofundeze concepte civice.

Grup ţintă:

  • elevii claselor a IX-a, a X-a şi a XI-a din Liceul Tehnologic.

Perioada de desfăşurare:

1 noiembrie – 1 decembrie 2017

Locul de desfăşurare:

Sala de festivităţi a Liceului Tehnologic.

Resurse materiale:

Costume populare, fundiţe tricolore, steguleţe, drapelul naţional, hărţi istorice, CD-uri cu cântece patriotice.etc.

Program de activităţi:

  1. pregătirea activităţilor, stabilirea planului de desfăşurare a evenimentelor cu ocazia zilei naţionale a României
  2. ornarea claselor cu simboluri naţionale
  3. prezentarea semnificaţiei istorice a evenimentelor desfăşurate la 1 decembrie 1918- profesor de istorie Mocanu Viorica
  4. intonarea imnului naţional şi a unor cântece patriotice – responsabil, prof. de religie Cuzic Mihai
  5. Recitarea unor poezii patriotice- responsabil , prof. de lb. română Gabor Camelia
  6. Participarea la festivităţile dedicate zilei naţionale de către Primăria oraşului Tg. Ocna- responsabil, prof. director Oprea Gabriela Lenuţa, coordonatorul de proiect.